Autor:
Dr. Ileana Barbu: medic primar Medicină Sportivă, Institutul Național de Medicină Sportivă București

Tenisul de câmp, supranumit sportul elitelor, este acum pe val. Copiii o iubesc pe tenismena Simona Halep, vor să fie ca ea și deci vor să meargă să se joace pe terenul de tenis. Nu se bucură de atâta notorietate tenisul de masă, dar este un sport mult mai ieftin comparativ cu tenisul de câmp, având avantajul că odată învățat poate fi practicat până la adânci bătrâneți.

Indiferent de înzestrarea pe care o are copilul tău și mai ales de sportul de care se simte atras, alegerea va fi bună atâta vreme cât e lăsat și încurajat să facă mișcare.

Tenisul de câmp sau sportul alb

Tenisul este un sport elegant, desfășurat într-un cadru deosebit pe terenul cu iarbă, zgură, de către jucători ce beneficiază de calităţi excepţionale. Sportivii sunt caracterizaţi de talie înaltă, umeri lați, bazin îngust, musculatură puternică, sistem neuro-psihic echilibrat, mobil cu inteligenţă deosebită. Copiii care practică acest sport vor avea avantajul de a-și dezvolta capacitatea de concentrare și rezistenţa la stres.

Important de știut, ca și element primordial în încercarea de a învăța tainele sportului alb de către copii, este felul în care percepem tenisul: ca modalitate de mișcare sau ca modalitate de lovire a mingii de tenis? Dacă alegeți prima variantă, atunci puteți duce copilul de la vârste fragede pentru puțină zbenguială și mișcare pe terenul de tenis cu sau fără minge. Dacă vreți de-adevăratelea să practice tenis de câmp și observați că și micuțul este atras de acest sport, atunci va trebui să înceapă în jurul vârstei de 4-5 ani „joaca cu mingea”, apoi împrietenirea cu racheta mică, urmând ca de la 6-8 ani, când are loc și selecţia primară, pe baza diagnosticului de sănătate fizică şi psihică, a dezvoltării fizice armonioase, fără deficienţe fizice, a calităţilor psihice testate pentru tenis, să treacă la etapele următoare.

De exemplu, pentru atingerea performanţei, pregătirea de joc devine și mai complexă – tehnico tactică, fizică, psihologică, sportivul fiind susţinut de o echipă de specialişti – antrenori, medici, psihologi, nutriţionişti. Părinții trebuie să fie informați cu privire la frecvenţa mare a turneelor, care impune menţinerea constantă a formei sportive maxime a copilului pe parcursul unui an competiţional. Chiar dacă pare un lucru greu de realizat, este foarte important să-și susțină copilul în acest demers. Nu uitați că tenis de performanță înseamnă și probleme patologice localizate la nivelul sistemelor solicitate – coloana vertebrală cu deformări în cazul utilizării preponderente a unui membru superior fără antrenament compensator, cot dureros prin suprasolicitarea antebraţului cu musculatură slabă, tehnică de lovire incorectă, umăr dureros sau blocat prin traumatisme locale, entorse de mână, de gleznă, tendinite, leziuni musculare, suprasolicitare psihică. Dar asta nu înseamnă că trebuie să descurajați copilul. Evenimentele nedorite pot fi evitate prin supraveghere medico-sportivă, consiliere psihologică, regim sportiv și de viață echilibrat.

Tenisul de masă, numit și ping-pong

Deși pare ușor de practicat, tenidul de masă cunoscut și sub denumirea de ping-pong este un sport cu o solicitare mare a sistemelor generatoare de energie. În sistemul competiţional, sportivii trebuie să facă faţă uneori la trei meciuri pe zi, timp de 2-3 săptămâni, cu miscări rapide, explozive, solicitând o bună mobilitate, o musculatură dezvoltată a membrelor inferioare şi spatelui. Sportul solicită sistemul nervos prin concentrare și spirit de anticipaţie, rezistenţă la stres, îndemânare generală. Vârsta optimă la care un copil poate să practice tenisul de masă este 8 ani, există însă și copii mai mici de 5-6 ani, care joacă tenis de masă, asta și pentru că selecţia primară se face la vârsta de 6-7ani, pe baza stării bune de sănătate, a integrităţii analizorului vizual şi a capacităţii de concentrare.

Copiii care practică ping-pong de performanță pot avea la nivelul cotului și umărului mâinii de joc şi la genunchiul opus tendinite, leziuni musculare, rupturi de menisc – la nivelul coloanei vertebrale lombare dureri. De asemenea, suprasolicitarea sistemului nervos va duce la oboseală, astenie, nevroze, dar prin monitorizarea atentă a sportivului de către medicul sportiv, psiholog, nutriționist, acestea pot fi combătute.

Referințe

  • Drăgan I. şi colab. Medicina Sportivă aplicată , Editis , Bucuresti 1994.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan