dreamstime_s_32298633
dreamstime_s_32298633
Autor:
Sorina Petrica: psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mind Institute

Dacă în cazul alergiei fizice contactul cu substanţa respectivă determină o serie de reacţii fizice cum ar fi strănutul, înroşirea ochilor etc. în cazul alergiei la greşeală reacţiile nu sunt fizice, ci psihologice: devalorizarea propriei persoane, catastrofizarea situaţiilor similare viitoare, trăirea ruşinii.

Alergia la greşeală ne afectează modul în care gândim despre noi în raport cu ceea ce facem sau situaţiile cu care ne confruntăm şi implicit modul în care ne comportăm. Există persoane care ajung să evite situaţiile dificile care implică riscul de a greşi preferând să facă ceea ce ştiu deja, deoarece au de protejat o imagine de sine care variază în funcţie de performanţele pe care le obţin, ceea ce le limitează foarte mult posibilităţile de a învăţa şi a se dezvolta, aşa cum există şi alte persoane care aruncă în joc toate resursele de care dispun pentru a evita cu orice preţ eşecul. Şi într-un caz şi în altul, costurile sunt mai mari decât beneficiile. Studiile recente arată că ruşinea este elementul central al fricii de eşec. Nu eşecul în sine este evitat, ci ruşinea care însoţeşte situaţia de eşec. Persoana care trăieşte emoţia de ruşine se identifică cu situaţia de eşec şi se consideră ea însăşi un eşec sau că este rea, inadecvată (Lewis, 1992). În plus, ruşinea vine la pachet cu convingerea că sinele nostru este defect, că nu suntem demni de iubirea şi aprecierea celorlalţi şi că suntem în pericol de a fi abandonaţi (Mascolo &  Fisher, 1995).

Cum se manifestă teama de greşeală la părinţi şi copii?

Părinţii cu alergie la greşeală reacţionează la situaţiile de eşec ale copiilor lor cu tendinţa de distanţare fizică şi emoţională care se mai numeşte retragerea afecţiunii.

Pentru un copil care trăieşte cu teama de eşec, orice greşeală sau comportament inadecvat reprezintă un indicator al unei incompetențe generale „sunt prost, nu sunt bun de nimic, nu sunt în stare de nimic”. Ruşinea resimţită în urma situaţiei de eşec transmite mesajul că sinele nu este demn de iubirea altora şi că există riscul de a fi abandonat. Datorită acestei suferinţe care însoţeşte eşecul, în situaţiile de performare, copiii devin hipervigilenţi la informaţiile relevante care au legătură cu eşecul, trăiesc anxietate atât înainte de expunerea la sarcinile dificile cât şi în timpul efectuării lor, şi încearcă să se protejeze evitând implicarea în situaţiile dificile (prin retragerea efortului) sau depunând un efort foarte mare pentru a evita eşecul.

Cum învaţă copiii teama de greşeală?

Părinţii care au alergie la greşeală sunt foarte predispuşi să le modeleze copiilor aceeaşi atitudine faţă de greşeală, atât prin prisma exemplului personal (cum reacţionează la propriile situaţii de eşec), cât şi prin reacţia pe care ei o au în situaţiile în care copiii greşesc. Copiii învaţă de la o vârstă foarte fragedă că eşecul sau greşeala implică costuri mari la nivelul relaţiei cu persoanele importante pentru ei.

Părinţii modelează teama de greşeală la copii atunci când:

  • Critică persoana copilului „nu eşti în stare”.
  • Penalizează rezultatele slabe sau indezirabile şi ignoră copilul atunci când are rezultatele dorite sau comportamentele aşteptate (Teevan, 1983).
  • Retrag afecţiunea ca răspuns la situaţia de greşeală sau eşec (Elliot & Thrash, 2004). Retragerea afecţiunii apare atunci când părinţii creează un spaţiu de separare fizică sau emoţională de propriul copil (de ex. privesc copilul cu răceală, îi întorc spatele, refuză să îi vorbească sau să-l privească). Iubirea parentală este o resursă indispensabilă pentru copii, iar retragerea ei ca răspuns la situaţiile de greşeală sau comportament inadecvat nu numai că produce frica de eşec, dar contribuie şi la apariţia neputinţei (Burhans & Dweck, 1995).

Ce să fac ca părinte?

  • Fii atent la reacţiile pe care le ai în faţa greşelilor. Copiii învaţă teama de eşec şi în mod indirect, observând ce li se întâmplă altora când greşesc (fraţi, celălalt părinte).
  • Abordează greşeala ca pe un context de învăţare şi nu ca pe o catastrofă. Verbalizează-ţi atitudinea în prezenţa copilului „nu-mi place faptul că am greşit, dar pot să trăiesc cu acest lucru. Toţi oamenii greşesc şi voi folosi greşeala ca pe o situaţie din care pot învăţa ceva nou”.
  • Înlocuieşte autocritica cu un mod constructiv de abordare a situaţiei de greşeală. În loc să spui despre tine ca persoană lucruri nepotrivite „sunt un eşec”, „sunt un idiot”, încearcă să identifici 2-3 lucruri pe care să le faci diferit data viitoare pentru a obţine un alt rezultat.
  • Oferă-i copilului afecţiune şi atenţie indiferent cum se comportă sau performează.

 

Referințe:

Elliot, A.,Thrash,T.M.(2004).The intergenerational Transmission of fear of failure, Personality and Social Psychology, 957-971.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan