Autor:
Sorina Petrica: psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mind Institute

În copilărie frica este normală şi de aşteptat (teama de a nu cădea în gol, teama de persoane necunoscute, teama de separare, teama de întuneric) şi se estompează în timp o dată cu experienţele de învăţare. Însă pentru unii copii, frica devine din ce în ce mai severă şi se poate transforma în fobie. Fobia este o frică intensă şi nejustificată faţă un obiect sau o situaţie. Ea este o reacţie de răspuns printr-o anxietate extremă faţă de un stimul ce nu constituie un pericol imediat. De obicei, fobia specifică începe în jurul vârstei de 7 ani.

Fobiile specifice se împart în câteva mari tipuri: (1) animale, (2) mediu (de ex. înălţimi, furtuni, apă), (3) rănire, sânge şi injecţii şi (4) fobii situaţionale (de exemplu, frica de zbor, de lift, de spaţii închise).

Cum se manifestă un copil care suferă de o spaimă intensă sau de o fobie ?

  • Simptome somatice intense: accelerarea bătăilor inimii, transpiraţii, frisoane sau tremurături, dispnee (scurtări ale respiraţiei), sentimentul de şoc, durere în piept sau disconfort, frisoane sau călduri, dureri de stomac, ameţeală,
  • Comportamentele variate de protecţie: evită situaţia sau obiectul ce le provoacă frica, se simt extrem de speriaţi şi tensionaţi în prezenţa obiectului sau situaţiei ce le provoacă frică, copiii mici plâng, se agită, se agaţă, rămân înmărmuriţi sau vor să fie luaţi în braţe.
  • Scenarii mentale îngrozitoare: copiii mai mari şi adolescenţii pot descrie cele mai rele scenarii şi gânduri catastrofice, “Câinele mă va muşca”, “Nu voi putea suporta”, „Mă voi prabuși”.

Ce poţi face să ajuţi copilul care are o fobie:

  • Acceptă şi validează starea emoţională a copilului: “Înteleg că eşti foarte speriat. La fiecare ne este foarte frică de ceva, uneori”.
  • Cere acordul copilului pentru expunerea gradată la situaţiile care generează frica – începând cu situaţiile cele mai tolerabile care îi generează cel mai mic nivel de frică (ne uităm de la distanţă la liftul care are uşa deschisă şi nu ne apropiem), până când din aproape în aproape acesta este pregătit să tolereze şi nivele de frică care iniţial erau uriaşe (intrăm în lift şi închidem uşa). Obiectivul este acela de a oferi copilului experienţe prin care să înveţe că este în siguranţă în prezenţa obiectului/elementului periculos:
  • Oferă-i asigurări: „Stau cu tine”, „N-o să ți se întâmple nimic rău, acum”. Aceste cuvinte îl asigurã pe copil că aveți controlul acelei situaţii. Evitaţi să oferiţi asigurări nerealiste.
  • Lasă copilul să funcţioneze în ritmul lui, nu-l forţa.
  • Progresele copilului vin din eforturi susţinute. Dacă veți observa că se descurcă mai bine decât dumneavoastră atunci meritele sunt ale amândorura în egală masură, ale dumneavoastră și ale copilului.
  • Fă un obicei din expunere: Să înveţi să-ţi învingi anxietatea este ca şi cum ai face exerciţii fizice – copilul are nevoie să fie în formă şi să-şi pună în aplicare abilităţile permanent. Acest lucru este valabil chiar şi atunci când se simte mai bine sau şi-a atins obiectivele.
  • Înregistrează progresele. Ocazional reaminteşte-i copilului ce dificultăţi avea înainte de a face expuneri la situaţiile care declanşează frica. Poate fi foarte încurajator pentru copil să observe cât de departe a ajuns. De aceea, este o bună idee să faci un grafic în care să înregistrezi toate succesele copilului.
  • Dacă tu personal suferi de o fobie este necesar să ceri ajutorul pentru tratament. Propriul discurs de teamă şi reacţiile comportamentale de evitare învaţă pe copil teama.

Ce să nu faci:

  • Nu amâna şi nu anula expuneri programate dacă copilului îi este frică. Acest lucru va întări evitarea şi consecutiv frica.
  • Nu îl certa, nu îl critica pentru că îi este frică. “M-am săturat de tine”, ”Of, ce sensibil eşti”.
  • Nu minimiza sau nega teama pe care copilul o simte. Elimină exprimările de tipul: “Nu-i nimic, o să treacă”.
  • Nu oferi mesaje de încurajare de tipul: „Nu ai de ce să te temi”, „Uite Maria este mai mică decât tine şi nu îi este frică” ”Haide că te faci de ruşine, că eşti băiat mare”. Acestea în realitate nu încurajează, ci invalidează emoţia de anxietate şi îi transmit copilului mesajul că este neînţeles şi că el nu face faţă şi este neadecvat în raport cu ceilalţi. Acest lucru este şi un factor de risc pentru dezvoltarea temerii de judecată şi de evaluare negativă a celorlalţi.
  • Nu ironiza, blama, învinovăţi copilul  pentru temerile sale.
  • Nu fiţi descurajaţi dacă copilul dumneavoastră are câteodată căderi şi reveniri la vechile comportamente, în special în perioadele stresante sau de tranziție (mutarea în altă localitate, clasă, începerea şcolii). Reaminteşte-ţi că a face faţă anxietăţii este un proces care durează pe tot parcursul vieţii.

Referinţe:

  1. Muris, P., Merckelbach, H., Mayer, B., & Prins, E. (2000). How serious are common childhood fears? Behaviour Research and Therapy, 38, 217-228.
  2. Muris, P.(2007). Normal and Abnormal fear and anxiety in children and adolescents, Elsevier Inc.
  3. Petrovai, D., Petrica, S., Preda, V., Branişteanu, R. (2012).Pentru un copil sănătos emoţional şi social: ghid practic pentru educatorul care construieste incredere!, Ed.V & I INTEGRAL, Bucureşti.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan