http://www.dreamstime.com/stock-photography-woman-walking-autumn-park-baby-buggy-beautiful-image34428412
http://www.dreamstime.com/stock-photography-woman-walking-autumn-park-baby-buggy-beautiful-image34428412
Autor:
Domnica Petrovai, Mind Education Health mindeducation.ro

În familia cu un singur părinte esenţială este încrederea în capacitatea ta, ca părinte, de a oferi copilului dragostea şi educaţia de care are nevoie şi depăşirea convingerii larg răspândite că un copil dintr-o familie cu un singur părinte, „dezorganizată”, este sortit unei vieţi ratate, eşuate, cu multe „probleme emoţionale şi comportamentale”. Important este să ai convingerea fermă că poţi construi o familie sănătoasă prin atenţie la calitatea relaţiei tale cu copilul/copiii şi prin grija ta faţă de tine ca părinte. Într-o familie, „disfuncţionalitatea” este rezultatul a cum se relaţionează, de la tensiunile permanente, conflictele nerezolvate, criticismul, victimizarea sau controlul, până la răceală emoţională şi lipsa de apreciere şi respect faţă de cel de lângă tine. Modul în care interacţionezi cu copilul şi construieşti relaţia cu el are cel mai mare impact asupra stării lui de bine şi asupra dezvoltării lui emoţionale.

A fi un părinte singur implică şi responsabilităţi suplimentare, de tip financiar, ore suplimentare de muncă care duc la oboseală şi stres, decizii pe care trebuie să le iei singur, gestionarea comportamentului de zi cu zi al copilului, frica de a nu fi un părinte „perfect” pentru copilul tău, dificultăţi în a avea timp pentru tine şi a avea o viaţă socială în afară de rolul de părinte. Ai nevoie să te organizezi mult mai bine pentru a avea grijă de copil/copii, de casă şi de atribuţiile de muncă pentru a îndeplinii sarcinile pe care le îndeplineau doi părinţi. Pentru a reuşi, ai nevoie să îţi stabileşti priorităţile mult mai bine, ce este important în fiecare zi în parte şi să îţi planifici în avans activităţile importante cu copiii şi priorităţile tale personale. Valorile familiei tale pe care le discuţi cu copilul, vor ghida alegerile şi deciziile în familie.

Copilul are nevoie din partea ta ca şi părinte de structură şi predictibilitate pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii emoţionale: momentele zilnice de apropiere prin îmbrăţişări, atenţie şi timp petrecut împreună în care povestim ce ni s-a întâmplat în timpul zilei, ne jucăm împreună, rutinele de familie – cina împreună, micul dejun din week-end, prânzul de duminică, plimbările, momentele de lectură, activităţile speciale. Timpul limitat pe care îl ai cu copilul te forţează să comunici mai direct, să păstrezi o legătură mai bună în timpul zilei cu copilul, să îl asculţi mai atent pentru a rezolva problemele zilnice cu care se confruntă şi pentru a menţine o relaţie apropiată emoţional cu acesta. De asemenea, este important să nu evităm să discutăm subiectele importante.

Un risc frecvent în familiile cu un singur părinte este ca părintele să renunţe la viaţa lui personală şi la timpul lui liber, din sentimentul de vină pe care îl poate avea pentru că petrece mai puţin timp cu copilul. Este important să i se explice copilului de ce este nevoie să muncească mai mult decât înainte şi cum îşi pot face ei un timp plăcut împreună în aşa fel încât să compenseze timpul fizic limitat. Asigură-l pe copil că atunci când eşti plecat la muncă te gândeşti la el. Şi la fel de important este ca părintele să îşi planifice activităţi plăcute în acord cu propriile lui nevoi. Aşa copilul va învăţa că fiecare trebuie să respecte nevoile celuilalt şi foarte important, nu se va simţi el responsabil de confortul emoţional al părintelui. Părintele are o viaţă a lui, lucrurile care îl bucură, îl fac fericit, nu se „sacrifică” pentru „binele” meu. Oboseala cronică, epuizarea fizică şi emoţională este una din cele mai frecvente consecinţe ale faptului că eşti părinte singur. Iritabilitatea, tristeţea, creşterea sau scăderea în greutate pot fi semne ale depresiei datorate epuizării. Grija ta faţă de tine este o prioritate atât pentru tine, cât şi pentru relaţia cu copilul tău.

Schimbări în viaţa de familie a rolurilor. Unii părinţi singuri fac greşeala de a transforma relaţia cu copilul în una de „prietenie” şi copilul devine confidentul părintelui, astfel asumându-şi fără să vrea responsabilitatea de a avea grijă de părinte. În consecinţă, se îndepărtează de nevoile lui emoţionale şi învaţă într-un mod nesănătos să își asume responsabilitatea stării emoţionale ale părintelui, „să nu îl supăr”, „să nu îl dezamăgesc”, „se sacrifică pentru mine, trebuie să îi fac pe plac, trebuie să îi fac bucurii”. Stabilirea unor limite ale relaţiei şi clarificarea rolurilor este foarte importantă pentru a nu ne „folosi” de copil pentru că ne simţim singuri, fără afecţiunea şi atenţia unui partener. Copilul nu trebuie să devină „partenerul” nostru de viaţă. Cadoul cel mai de preţ pe care i-l poţi oferi este o viaţa echilibrată şi plină de satisfacţii personale şi profesionale. Se poate întâmpla ca băieţii să adopte rolul de „bărbat” al casei, discutând cu mama problemele financiare, să îi dea sfaturi legate de muncă sau timpul ei liber, în timp ce fetele îşi pot asuma un rol „matern” faţă de mamă sau frate/soră. Important este să realizăm că pot fi reacţii tranzitorii, de adaptare, dar pe care trebuie să le corectăm imediat ce le sesizăm.

Referințe:

Siegel, D., Hartzell, M.M., (2013). Parentaj sensibil şi inteligent. Să ne înţelegem mai profund pe noi înşine ca să putem creşte copii fericiţi. Editura Herald.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan