“Copiii noştri au atât de multe posibilităţi faţă de ceea ce aveam noi”. Sau: „eu îi ofer toate condiţiile, nu are niciun motiv să nu aibă rezultate maxime”. Şi încă: „alţii de ce pot, iar tu, nu?”. Sunt numai câteva dintre frazele pe care le auzim frecvent în jurul nostru, spuse de părinţi în diverse contexte. Ca părinţi, avem de multe ori impresia că performaţele sau comportamentul copilului  trebuie să fie un răspuns la ceea ce este oferit. Şi, de regulă, cu cât investeşti mai mult în educaţia copilului, cu atât mai mult aştepţi ca acesta să te răsplătească prin note, bună purtare şi apreciere unanimă. Ceea nu ne dăm seama însă este că în aceste condiţii îi cerem copilului să fie perfect şi să împace pe toată lumea, ceea ce practic nu se poate. Vă daţi seama însă ce presiune simte asupra lui un asemenea copil?

Părinţii tind adesea să le ofere copiilor ceea ce şi-au dorit ei înşişi când erau copii – sau mai rău, ceea ce îşi imaginează că şi-ar fi dorit. Aşa că, de cele mai multe ori, programul copiilor devine supraîncărcat cu tot felul de opţionale, de la limbi străine, la teatru, dans, pian şi eventual un sport, două, că îi prinde bine la sănătate. Teoretic, toate sunt bune şi frumoase, dar practic, aceşti copii ajung să fie puşi să înveţe şi să fie activi mai mult de 10 ore pe zi, dacă adaugăm la activităţile de mai sus şi programul de şcoală. În condiţiile în care programul de lucru al unui adult este de 8 ore, imaginaţi-vă cum poate un copil să facă faţă unui astfel de ritm. Adevărul este că rareori un copil suportă o astfel de presiune fără să apară efecte imediate: dureri de cap, imposibilitatea de a se concentra, iritabilitate, emotivitate crescută, lipsă de încredere în forţele proprii, demotivare sau chiar agresivitate.

Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre copii vor încerca cu orice preţ să îşi mulţumească părinţii. Copiii se raportează mereu la starea de spirit a părinţilor şi vor simţi adesea un sentiment de vinovăţie dacă simt că au provocat dezamăgire sau că nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Acesta este de altfel unul dintre principalele motive pentru care copiii încearcă să ascundă adevărul şi să mintă: pentru că nu vor să îşi supere părinţii. Intenţia fiind aşadar pozitivă, metoda aleasă nu pare în ochii lor a avea vreun viciu…

Ce e de făcut? Soluţiile sunt multiple, dar sugestiile de mai jos, alese de la caz la caz, pot fi un bun punct de plecare:

  1. Alege un program adecvat vârstei copilului tău. Dacă vrei neapărat să investeşti suplimentar în educaţia lui, alege una, două activităţi opţionale şi eventual un sport. Dar nu mai mult de atât. Lasă-i şi timp să se joace, să se odihnească, să facă lucruri relaxante.  Nici tu nu ai putea să lucrezi non-stop, nu-i aşa?
  2. Consultă-te cu copilul tău şi respectă-i preferinţele şi aptitudinile înainte de a decide la ce cursuri să îl înscrii. Dacă tu ţi-ai dorit să faci pian, nu înseamnă că şi el trebuie să îşi dorească acelaşi lucru. Dă-i posibilitatea să aleagă dintr-o paletă de opţiuni care i se potrivesc.
  3. Nu toţi copii sunt la fel, nu toţi au aceleaşi înclinaţii şi nici aceeaşi capacitate de învăţare. Evită să îţi compari copilul cu fratele său mai competent sau cu un coleg de clasă bun la toate materiile.  Încearcă să îţi cunoşti copilul şi să îi ceri lucruri pe care chiar le poate face. Copiii nu pot fi toţi la fel de buni şi nici dotaţi (doar) cu toate calităţile din lume.
  4. Vorba din străbuni „eu am fost ca tine, tu ca mine, nu” nu este chiar aşa general valabilă cum pare. Adevărul este că nici tu nu ai fost ca el niciodată. Da, ai avut cândva vârsta lui, dar asta s-a întâmplat demult şi nici măcar nu-ţi mai aduci bine aminte cum gândeai sau simţeai pe vremea aia. Iar societatea, regulile şi cerinţele ei s-au schimbat mult de atunci. Ca să nu mai vorbim de faptul că tu şi copilul tău sunteţi două fiinţe distincte, cu personalităţi, aptitudini, gusturi şi vieţi diferite.
  5. „Eu sunt părinte, eu ştiu mai bine”. Sigur că nu-l poţi lăsa pe copil să decidă singur tot ceea ce îl priveşte. Dar nici nu este în regulă să iei doar tu toate hotărârile. Cel mai bine este să trasezi tu cadrul care trebuie respectat şi să îi dai două-trei alternative perfect valabile din care poate alege.  Când va fi mare nu ţi-ar plăcea să fie un adult obedient, nu-i aşa? Atunci lasă-l să facă de acum alegeri şi să exerseze negocierea.
  6. Evită să îţi critici copilul, chiar şi atunci când greşeşte. Critica nu aduce nici un plus. Este mult mai bine să scoţi în evidenţă partea pozitivă din efortul lui şi să discuţi deschis despre partea care nu i-a ieşit. Iar dacă greşeala e una gravă şi intenţionată, încearcă să descoperi adevăratele ei resurse şi nu te grăbi să rezolvi problema printr-o sancţiune inutilă, fie ea şi verbală.
  7. Lasă-ţi copilul să facă lucruri în modul lui, chiar dacă nu îi ies perfect din prima, nici din a doua, nici din a treia. Nu îţi impune cu orice preţ soluţia ta. Greşelile fac parte din procesul de învăţare şi au rolul lor extrem de important în dezvoltarea copilului.
  8. Nu critica, dar nici nu încuraja în mod neadecvat. Uneori tindem să minimizăm efortul copilului şi credem că un comportament excesiv de laudativ poate fi o soluţie potrivită. De fapt, lauda are un efect aproape la fel de nociv. „Ştiam eu că o să poţi”, sau „Hai că nu-i greu” este ultimul lucru pe care vrea să-l audă cineva de orice vârstă în timp ce depune un efort. Pentru că de fapt mesajul indirect pe care îl transmiţi este „nu-i mare lucru ceea ce tocmai ai reuşit”.
  9. Încearcă să stabileşti un obiectiv pe termen lung în educaţia copilului şi să înţelegi care sunt efectele pe termen lung ale principiilor tale de educaţie. Iar dacă constaţi că până acum ai mers pe un drum greşit, nu-i niciodată prea târziu să schimbi ceva. După cum nu e niciodată inutil sau eronat să recunoşti în faţa copilului tău că ai greşit. Copiii apreciază sinceritatea, iar faptul că şi tu mai greşeşti uneori îi va ajuta pe de o parte să îşi gestioneze mai uşor propriile greşeli, iar pe de alta îi va îmbunătăţi mult relaţia cu tine.

Părinţii perfecţionişti sau cei care pretind prea multe de la copiii lor nu reuşesc decât să aducă tensiune şi presiune inutilă în viaţa copilului. Copiii adună resentimente şi se revoltă mai devreme sau mai târziu. Iar atunci când sunt cuminţi şi nu se revoltă, au toate şansele să devină nişte adulţi nesiguri pe ei şi dispuşi mereu să îi mulţumească pe alţii. Dacă nu e asta ceea ce îţi doreşti pentru copilul tău, nu e niciodată prea târziu să schimbi termenii în care se desfăşoară relaţia voastră.

 

Bibliografie utilă:
  • Paul Ekman, De ce mint copiii şi cum pot încuraja părinţii sinceritatea
  • Jody Johnson Pawel, The parent’s Toolshop
  • Alfie Kohn, Parenting necondiţionat
  • Dr. Jacques Thomas, Cum să aveţi un copil împlinit
  • Tanya Byron, Educă-ţi pozitiv copilul – oferă ce vrei să primeşti

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan