dreamstimesmall_41664861.jpg
dreamstimesmall_41664861.jpg
autor Autor:
Bogdana Bursuc: psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mind Institute

În copilăria mică, prichindelul este prins între fascinaţia pe care o are pentru lumea înconjurătoare şi nevoia a se asigura de disponibilitatea părintelui. Copilul mic simte un puternic impuls de a explora lumea din jurul lui, chiar dacă asta înseamnă să plece de lângă părinte, dar cu o condiţie – să nu se schimbe nimic până la reîntoarcerea lui.

La vârsta preşcolară mică, copilul are “o aventură” cu lumea înconjurătoare, cu tot ceea ce este nou şi interesant. Când părintele intervine şi îl împiedică pe copil să facă lucrurile pe care şi le doreşte, el răspunde cu un nivel ridicat de frustrare. Acest răspuns nu este un semn de revoltă, ci este un răspuns  care apare ca reacţie la limitarea impulsului de explorare. Situaţiile de acest tip sunt extrem de variate. Uneori copilul refuză să meargă liniştit la culcare, alteori solicită să aibă mult mai multe experienţe, mai multă distracţie sau o altă poveste. E ca şi cum copilul nu ar vrea să piardă nimic din ceea ce îi poate oferi viaţa. Ceea ce pare nesupunere sau revoltă este mai mult un indicator al instinctului puternic de explorare şi experimentare pe care îl resimte la această vârstă cât şi al nivelului ridicat de frustrare pe care îl trăieşte, când explorarea este oprită. Cu alte cuvinte, copilul  explorează, nu se răzvrăteşte.

Cum poate răspunde părintele?

  • Încurajează-l pe copil să exploreze păstrând în minte câteva limite de siguranţă. În momentul în care copilul începe să exploreze lumea și ajunge să spună Nu la orice îi solicită mama, este important ca părintele să încurajeze explorarea simultan cu menţinerea unor limite pentru siguranţă. Limitele cu rol de protecţie sunt necesare, dar este important să nu se facă exces de limite, astfel încât să se stabilească interdicții în explorare care nu sunt necesare.
  • Oferă-i copilului posibilitatea de a explora cât mai mult. Lipsa explorării situaţiilor noi îl face pe copil, în timp, să prefere situaţiile şi contextele familiare şi să evite confruntarea cu situaţiile noi și să considere noul ceva periculos. Rolul părinţilor este de a creşte familiaritatea copilului cu cât mai multe situaţii şi de a-i transmite mesajul că orice situaţie nouă poate fi o provocare şi a-l învăţa noi moduri de a privi o situaţie.
  • Analizează-ţi propriile reacţii de teamă. Teama ne face să avem reacţii de hiperprotecţie faţă de copil, să ne asigurăm permanent că nu li se întâmplă nimic rău. Este firesc să ne dorim siguranţa copiilor noştrii. Problema este că atunci când acţionăm din frică sau teamă şi pericolul nu este unul real, în loc de protecţie, îi învăţăm pe copii teama şi frica faţă de situaţii care nu reprezintă o ameninţare sau un pericol real.
  • Salută încrederea mai mare în sine pe care copilul a dobândit-o şi determinarea cu care el caută să plece din proximitatea voastră. Este important pentru un părinte să înţeleagă că acest tip de asertivitate (copilul îşi manifestă deschis propriul punct de vedere) îl ajută pe copil să crească.
  • Întelege frustrarea pe care copilul o manifestă în mod frecvent în legătură cu această activitate de descoperire a lumii şi, în acelaşi timp, asigură-te că el ştie că îl vei aştepta şi că te va găsi în acelaşi loc când se va întoarce, că vei fi încântat să îl vezi şi să îi asculţi poveştile despre aventurile trăite.
  • Aşteaptă copilul în acelaşi loc unde te-a lăsat când a plecat în explorarea lucrurilor din jur. Ce-şi  doreşte copilul la stadiul explorării poate fi sumarizat în 2 propoziţii:

“Nu te îngrijora de mine cât timp eu sunt plecat sau Nu îmi restricţiona explorarea.”

“Nu mă face pe mine să îmi fac griji pentru tine cât timp sunt plecat sau Este important să fii aici când mă întorc!”

Copilul îşi doreşte să plece să cunoască lumea, dar la întoarcere să îşi găsească părinţii în acelaşi loc unde i-a lăsat, nu la bucătărie sau în baie sau în propriile reverii pe canapea. Dacă părintele este la baie când copilul revine din călătoria lui, copilul nu se simte în siguranţă. Nevoia de a explora şi de a ne reîntoarce de unde am plecat este aceeaşi chiar dacă avem 2, 6 sau 40 de ani.

Bibliografie:

  • Hendrix, H., Hunt, H (1998). Giving the love that heals. Pocket Books, New York.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan