dreamstimesmall_54334412.jpg
dreamstimesmall_54334412.jpg
autor Autor:
Bogdana Bursuc: psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mind Institute

Preşcolaritatea este o perioadă esenţială în formarea convingerilor despre eficacitatea personală („despre ce sunt eu în stare să fac”). Pentru a învăţa să facă mai multe lucruri noi şi pentru a-i motiva, copiii au nevoie de încurajări permanente. Uneori, adulţii critică şi acuză copilul pentru greşelile pe care le face, însă ei se află într-un moment de învăţare intensivă și au nevoie de foarte multă repetiţie şi exerciţiu pentru a învăţa un comportament.

Nevoia de a fi competent se asociază cu sentimentul de încredere pe care îl are copilul în capacitatea proprie de a se descurca, atunci când încearcă să facă lucruri noi sau sarcini dificile. Important este ca părinţii să observe efortul depus de copil şi să îl aprecieze. Copilul are nevoie de sprijinul părintelui pentru a se simţi motivat să facă faţă sarcinilor noi, să nu renunţe când sarcinile par dificile sau când nu reuşesc din prima încercare. Atunci când părintele nu sancţionează eşecul sau greşeala, îl învaţă pe copil să nu îi fie teamă de eşec. Teama de eşec este una din piedicile importante în dezvoltarea unui copil.

Atunci când învăţăm o abilitate nouă, greşeala este inerentă. Orice proces de învăţare implică şi greşeala. De exemplu, atunci când învăţăm să mergem pe bicicletă la început vom cădea de mai multe ori, dar pe măsură ce vom exersa, căzăturile vor fi din ce în ce mai rare.

Ce cred adulţii despre copii, influenţează în mod direct convingerile lor despre ei. Copiii internalizează aprecierile adulţilor şi se descriu în termenii utilizaţi de ei. Pe acest fundament se formează  imaginea de sine. Imaginea de sine nu este ceea ce suntem noi ca persoane, ci doar un mod în care noi am învăţat să ne privim. 

Cum poate răspunde părintele pentru a-l ajuta pe copil să se simtă competent

  • Oferă-i un model personal de acceptare şi asumare a propriilor greşeli.
  • Acceptă emoţiile copilului ca fiind fireşti şi sprijină copilul să înţeleagă modul în care se simte şi să identifice modalităţi cât mai adecvate de exprimare.
  • Recompensează copilul pentru aspecte care nu au legătură cu performanţele lui, ci cu relaţiile cu ceilalţi şi comportamentele prosociale (ex. pentru că oferă ajutorul celor de lângă el,  pentru că vorbeşte folosind cuvinte politicoase etc).
  • Implică-l în activităţi cât mai diverse, care să-i permită să-şi dezvolte interesele şi să primească feedback-uri variate privind abilităţile sale în diferite domenii de activitate.
  • Stabileşte standarde realiste faţă de copil.
  • Oferă-i copilului contexte cât mai variate pentru a avea acces la cât mai multe oportunităţi de valorizare.
  • Încurajează copilul să facă cât mai multe lucruri singur.
  • Laudă efortul copilului de a face lucurile cât mai bine chiar dacă acest lucru apare mai târziu (pune accent pe efortul depus şi nu pe performanţă).
  • Identifică darul special al copilului şi exprimă respectul faţă de diversitatea umană.
  • Pune accent pe aspectele pozitive în ceea ce face copilul.
  • Exprimă afecţiunea şi consideraţia faţă de copil chiar şi atunci când el nu face lucrurile bine.
  • Vorbeşte despre propriile greşeli şi dezamăgiri pe care le-ai trăit şi despre modul în care ai învăţat din ele.

Ce să nu faci!

  • Evită să oferi mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce face copilul. Copilul se simte adesea judecat, evaluat negativ de adulţii din familie şi încearcă din răsputeri să-i satisfacă. Astfel, el poate învăţa că singura cale de a-i satisface este să fie perfect.
  • Evită să oferi mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce fac alţii. Copiii nu doresc să fie ca acei oameni pe care părinţii nu-i plac şi încearcă să stea departe de critică.
  • Evită să faci lucrurile pe care el le poate face singur în locul lui. În unele familii, părinţii îşi doresc ca lucrurile să fie făcute cât mai repede şi cât mai bine şi astfel nu lasă copiilor posibilitatea de a face multe lucruri pentru ei. Această practică parentală  învaţă copiii că ei nu pot face lucrurile la fel de bine sau că nu sunt în stare. Hiperprotecţia este o formă specifică de reamintire permanentă a copilului că este nevoie să fie atent la posibilele greşeli.
  • Evită să compari copilul cu alţii. Mesajele de genul ”de ce nu poţi să fii la fel ca fratele tău?” fac să se simtă copilul că nu este suficient de bun. Astfel, el ajunge să creadă că trebuie să fie perfect pentru a se simţi încrezător şi inteligent.
  • Nu condiţiona dragostea şi afecţiunea pentru copil de realizările lui.
  • Nu oferi  mesaje de învinovăţire şi ruşinare a copilului pentru că nu a reuşit să facă ceva.

Bibliografie:

Denham, S.A., Mitchell-Copeland, J., Strandberg, K., Auerbach, S., & Blair, K. (1997). Parental contribution s to preschoolers’ emotional competence: Direct and indirect effects. Motivation and Emotion, 21, 65–86.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan