autor Autor:
Bogdana Bursuc: psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mind Institute

Deseori ca adulţi spunem că prichindeii fac mofturi, adică au o altă opinie sau preferinţă decât cea a adultului sau nu sunt complianţi la solicitările adultului. Odată cu vârsta, copiii devin mult mai independenţi şi simt mai frecvent nevoia să aibă propriile alegeri şi să decidă. Acest lucru este normal şi trebuie încurajat într-un cadru cu limite clare. Copiii tind să exagereze cu preferinţele personale până la lipsa de cooperare dacă:

  • Mediul este puţin structurat şi permite acest lucru, adică adulţii nu ştiu cum să pună limite.Cel mai probabil copilul a învăţat că, dacă se opune suficient de mult, foarte probabil adulţii vor ceda.
  • Copilul scapă de sarcini neplăcute, iar adultul permite acest lucru;
  • Copilul primeşte mai multă atenţie de la părinte (chiar dacă este o atenţie negativă – cicăleală, reproş, rugăminţi) ori de câte ori nu face un lucru sau se opune. Această reacţie întăreşte comportamentul de necooperare.

În mod normal copiii nu sunt complianţi 100% cu cererile părinţilor şi este normal să existe situaţii în care copilul nu vrea sau refuză să facă ceea ce îi cere părintele. Să insistăm de fiecare dată ca copilul să se supună cerinţelor noastre ca adult, nu este rezonabil. Mofturile copiilor devin o problemă atunci când, în mai mult de jumătate din situaţiile în care părintele cere copilului ceva, acesta este necompliant.

CE SĂ FACEM PENTRU A ASIGURA O MAI MARE COMPLIANŢĂ DIN PARTEA COPIILOR:

  • Captaţi atenţia copilului înainte de a-i vorbi: aplecaţi-vă la nivelul lui, stabiliţi contact vizual, folosiţi-i numele atunci când îi adresaţi o cerere.
  • Aşteptaţi să termine sarcina în care este implicat înainte de a-i oferi o nouă sarcină: în timp ce execută o sarcină este puţin probabil pentru copii să fie atenţi şi să poată reţine ce îi rugăm.
  • Formulaţi cerinţele clar şi specific: cerinţele trebuie formulate în termeni de “ce să facă” şi nu de ce să “nu facă”. De exemplu: “Nu mai alerga” este o cerinţă neadecvată, deoarece nu îi specifică clar copilului ce să facă de fapt “Alina, opreşte-te din alergat şi adu-mi, te rog, cartea de colorat şi creioanele ca să colorăm”.
  • Oferiţi-i copilului timpul necesar să reacţioneze: nici adulţii şi nicicopiii nu reacţionează instantaneu când îi rugăm ceva. După rugăminte rămâneţi lângă copil şi aşteptaţi în jur de 5 secunde. Dacă nu se conformează, repetaţi cererea.
  • Lăudaţi copilul şi mulţumiţi-i ori de câte ori răspunde cererii dumneavoastră:“Alina, îţi mulţumesc că ai mers să te îmbraci când te-am rugat”.
  • Aplicaţi consecinţele logice atunci când copilul nu este compliant:Consecinţele logice reprezintă pentru copil o oportunitate de învăţare: copilul învaţă că are responsabilitatea comportamentului său şi control asupra lui. Aceste consecinţe se numesc logice, deoarece ele sunt evident relaţionate cu comportamentul şi sunt de obicei activitatea plăcută care urmează în lanţul de activităţi şi care se pierde în caz de necomplianţă cu activitatea următoare. Copiii acceptă cu uşurinţă confruntarea cu consecinţele logice când ele sunt prezentate ca alegeri, opţiuni şi nu ca pedepse sau sancţiuni. Prin consecinţele logice copiii învaţă că alegerile lor (comportamentele pe care aleg să le facă) au urmări pozitive sau negative, iar ei au control asupra acestora prin controlul modului în care aleg. În acest fel, copiii învaţă să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni şi comportamente. De exemplu: “Tu alegi ce vrei să se întâmple. Ori faci ce te-am rugat ori, jocul este închis pentru 10 minute”. În caz de necomplianţă aplicaţi consecinţa fără alte explicaţii sau lămuriri, chiar dacă copilul încearcă să întrebe sau să negocieze.

CE SĂ NU FACEM PENTRU A ASIGURA O MAI MARE COMPLIANŢĂ DIN PARTEA COPIILOR:

  • Să nu îi cerem copilului să facă mai multe lucruri în acelaşi timp: pentru a creşte complianţa lacerere este important să adresăm copilului o singură cerere pe rând. Abia după ce aceasta este îndeplinită, îi putem adresa o nouă cerere.
  • Să nu îi cerem copilului lucruri mai grele decât acesta poate face: de obicei copilul va refuza pentru că nu ştie sau pentru că este depăşit de situaţie.
  • Să nu dăm instrucţiuni vagi: de exemplu: ”Fii cuminte” sau ”Vrei să te linişteşti?” sunt mult prea nespecifice încât copilul să ştie ce are de făcut.
  • Să nu cerem lucruri în momente nepotrivite: dacă copilul este prins de joc sau de emisiunea preferată, creşte probabilitatea să ignore ce îi cerem.
  • Să nu exprimăm mesaje contradictorii: de multe ori, părinţii cer lucruri dificil de făcut în acelaşi timp: “Nu mai ai voie să te joci, strânge jucăriile” sau cer copilului să oprească o activitate, dar tonul nu este ferm, ci mai degrabă părintele zâmbeşte.

Referințe:

Nelsen, J., Erwin C., Duffy R. (2007). Positive discipline for preschoolers, New York: Crown.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan