http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-mother-kid-preparing-healthy-food-having-fun-girl-image37007496
http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-mother-kid-preparing-healthy-food-having-fun-girl-image37007496

Experimentele ştiinţifice sunt mult mai aproape decât crezi! Poți face ca științele să fie ușor de înțeles prin metode amuzante aproape la fiecare pas: la o plimbare prin parc, în natură, în timpul jocurilor sau chiar în bucătărie! Banalele ingrediente pentru mâncare pot deveni, ca prin magie, materiale utile în experimentele Fun Science pentru cei mici.

Iată câteva sugestii utile:

  1. Stafidele / fasolea dansatoare

Ai nevoie de: câteva stafide sau boabe de fasole și un pahar cu apă minerală foarte acidulată

În paharul transparent umplut cu apă minerală, presară 4 – 5 stafide / boabe de fasole albă, și imediat, acestea vor începe să ”danseze”.

Copilul va vedea, încântat, cum bulele formate de dioxidul de carbon fac stafidele să sară la suprafaţă şi să coboare apoi iar.  La întrebările de genul: ce sunt bulele depuse pe boabe, de ce se ridică bulele de aer la suprafaţă sau de ce dansează stafidele / boaba de fasole și apoi coboară pe fundul paharului, poți explica celui mic că pe boabe s-au depus bule de aer din apa minerală. Deoarece bulele de aer sunt mai uşoare decât apa, ele se ridică la suprafaţă.  Odată ajunse la suprafaţă, bulele se sparg şi se împrăştie în aer. Boaba de fasole coboară pe fundul paharului, adună bule de aer şi urcă din nou la suprafaţă.

  1. Nivelul apei

Materiale necesare: cutie de plastic transparentă, marker negru, apă.

Umplem cutia de plastic cu apă până la jumătate, și cu ajutorul marker-ului, punem un semn unde ajunge apa. Lăsăm cutia în congelator până îngheață complet.

Copilul va observa că nivelul apei a crescut: gheața ocupă mai mult loc decât apa, și pe măsură ce apa îngheață, se extinde și necesită mai mult spațiu. Când gheața se topește din nou, apa revine la cantitatea inițială.

  1. Refracția luminii în apă

Ai nevoie de un pahar transparent cu apă și un pai de băut.

Umplem paharul pe trei sferturi cu apă, punem paiul vertical în apă și observăm cum arată acesta în interior. Sprijinim apoi paiul pe marginea paharului și ne uităm din nou: paiul pare a fi frânt, din cauza refracției luminii la interfața dintre apă şi aer.

  1. Piperul ”fugar”

Necesar: un bol cu apă, piper negru măcinat, detergent de vase.

Presară puțin piper pe suprafața vasului cu apă . Pune un strop de detergent lichid de vase pe buricul degetului arătător al copilului și pune-l să atingă apa în diverse puncte: piperul va ”fugi” ca prin farmec, spre marele lui amuzament! Explică-i micuțului că detergentul alungă murdăria (de fapt, se “sparge” tensiunea formată la suprafața apei, iar presiunea din jur împinge piperul departe de săpun).

  1. Ouăle plutitoare

Ai nevoie de: o vază transparentă / carafă pentru apă, sare de bucătărie, apă caldă, 1-2 ouă crude.

În carafa umplută pe jumătate cu apă, adaugă aproximativ 6 linguri de sare, cu atenție să nu agiți compoziția. Ia un ou crud și lasă-l să plutească pe suprafața lichidului. Pentru că apa sărată este mai densă decât apa plată, aceasta va face orice obiect sa plutească.  În acest mod inedit îi poţi explica copilului  cum plutesc ambarcațiunile pe mare sau de ce obiectele plutesc mai ușor în apa mării, în comparație cu apa din piscină sau din cadă.

  1. Portocala: plutește sau se scufundă?

Materiale necesare: un vas mare transparent, o portocală medie, apă.

În vasul plin pe jumătate cu apă, punem mai întâi portocala și urmărim să vedem ce se întâmplă.

Decojim apoi portococala și o scufundăm din nou. Portocala a plutit în prima fază deoarece coaja este plina de ”cămăruțe” cu aer, ca o vestă de salvare, care îi dau o densitate mai mica decât a apei.

În urma decojirii, densitatea a crescut, portocala devine mai grea decât apa şi se scufundă.

  1. Vulcanul

Ai nevoie de: un plic de bicarbonat de sodiu alimentar, oțet alimentar, detergent de vase / săpun lichid, o sticluță pentru apă / o vază transparentă îngustă la gură; opţional: colorant alimentar.

Pune cam jumătate de plic de bicarbonat în vas, puțin colorant, peste care torni oțetul și puțin detergent. “Vulcanul” se va trezi imediat la viață și va produce o spuma asemănătoare cu lava vulcanică. Momente de încântare garantate!

  1. Meteoritul din frigider

Necesar: un vas de plastic, 2 –3 linguri de nisip, apă, puțin praf de cacao, puțin bicarbonat alimentar, apă, mănuși de cauciuc.

Cu mâinile acoperite cu mănuși de protecție, se amestecă toate  ingredientele în castronul de plastic, până se transformă într-o ”cocă” (va semăna cu o plăcintă de noroi). Amestecul se pune într-o pungă care se leagă și apoi se modelează să ia forma unui meteorit. Se lasă la congelator până îngheață complet.

Prin intermediul experimentelor amuzante, copilul învață şi înţelege multe lucruri prin observarea în direct a unor fenomene. Ceea ce pare o joacă, este, de fapt, o metodă interactivă, la îndemână și pe înțelesul celor mici, de a le descifra tainele științelor și a le dezvolta gândirea. Chiar şi apetitul pentru ştiinţă al copiilor poate fi stimulat şi modelat!

Referințe:

www.manutepricepute.ro/category/experimente/

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan