http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photo-parents-scolding-teenager-image37840345
http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photo-parents-scolding-teenager-image37840345

Am ratat de mai mult de 9.000 de ori în toată cariera mea. Am pierdut 300 de jocuri. De 26 de ori mi s-a încredinţat aruncarea finală – şi am ratat. Am ratat iar, şi iar, şi iar de-a lungul vieţii mele. De aceea am reuşit!”, spunea Michael Jordan, legendarul jucător american de baschet.

Orice început e greu şi nimic nu se învaţă din prima. Iar un lucru ce pare banal pentru un adult poate fi o adevărată provocare pentru un copil. Cu toţii învăţăm din greşeli, asta e clar, dar cam de câte greşeli are nevoie un copil până învaţă să facă lucruri comune, cum ar fi să ducă la gură o lingură cu mâncare, un pahar cu apă, să încheie un rând de nasturi, să încalţe corect o pereche de pantofi (şi lista ar putea continua la nesfârşit)?

Unul dintre inventatorii renumiţi ai lumii, Thomas Edison, a făcut mii şi mii de încercări până a inventat becul electric. A încercat sute de materiale până a găsit combinaţia potrivită pentru filamentul becului, dar mereu intervenea câte o problemă: unele se ardeau imediat, altele explodau, altele topeau sticla. Totuşi, Edison a declarat o dată: „Nu am ratat, ci am fost cât pe ce să descopăr 10.000 de variante care însă nu au funcţionat.” Imaginează-şi că şi copilul tău este un inventator ce descoperă lumea. Pentru el, roata încă nu pare a se fi inventat. Curgerea lichidelor e un spectacol unic, cu legi necunoscute. Spectacolul luminii, la fel. Iar un copil are nevoie de mii şi mii de încercări până va cuceri miracolele din jur.

Ca părinte ai de multe ori tendinţa de a face lucruri în locul copilului, pe motiv că acesta nu ştie încă să le facă cum trebuie. Numai că nelăsând copilul să încerce să se descurce, atât cât poate, de unul singur, ajungem să îi anulăm dorinţa de a încerca lucruri noi, de a acţiona independent, de a descoperi până la urmă lumea. Rezultatul este scăderea stimei de sine a copilului, scăderea încrederii în forţele sale şi anularea dorinţei de a realiza lucruri de unul singur. Unii copii acceptă mai uşor lucrul acesta, devin docili şi se mulţumesc să fie hrăniţi sau îmbrăcaţi de altcineva până la vârsta şcolară sau chiar după. Alţii, mai temparamentali, se revoltă, şi ajung să fie etichetaţi drept copii neascultători.

Orice părinte îşi doreşte să îşi protejeze copilul, dar de multe ori libertatea de mişcare a copilului este îngrădită mult prea mult. Cu toţii ne dorim ca ai noştri copii să devină nişte adulţi responsabili, însă unora dintre noi ni se pare că în copilărie ei nu sunt încă apţi pentru a fi responsabili. Sigur că nici un copil nu poate fi până la capăt responsabil pentru ceea ce face, dar asta nu înseamnă că responsabilitatea nu se poate învăţa încă de la vârste fragede. Altfel cum poţi avea pretenţia ca undeva, aproape de vârsta primei cărţi de identitate, copilul să devină peste noapte responsabil?

Nu ne asumăm decât ceea ce alegem. Nu suntem responsabili decât pentru faptele şi alegerile noastre. Iar dacă un părinte va alege la nesfârşit să facă lucrurile ce revin de drept în sarcina copilului, cum ar putea pretinde mai târziu resposabilitate şi discernamânt de la fiii săi? Într-o zi, fetiţa mea de patru ani mi-a spus pe neaşteptate o fraza citită parcă din Maria Montessori: „Mami, îţi mulţumesc că m-ai ajutat să spăl farfuria singură”. Am avut atunci sentimentul că am înţeles care e rolul meu de părinte-modelator: să ajut copiii să facă lucruri singuri, până la momentul când vor fi capabili să fie complet independenţi. Ori asta presupune automat să îi laşi să greşească, dar şi să îi ajuţi să îşi depăşească greşelile.

Ce poţi face însă pentru a fi un ajutor de bază pentru copil fără a-i limita însă libertatea de acţiune? După mai mult de douăzeci de ani de lucru activ şi studiu al comportamentului copiilor, Jody Johnson Pawel ne dă câteva indicaţii foarte valoroase:

  1. Ajută-i să-şi dezvolte abilităţile:
    1. Împarte sarcinile în paşi mici, intermediari.
    2. Încurajează copii să te privească făcând lucruri, fă-le mai încet şi mai lent, dându-le astfel răgaz să observe etapele.
    3. Lasă-i să încerce ei înşişi să facă lucruri şi lasă-i să descopere un mod propriu de a le face, fără să-i limitezi în a te imita întocmai.
    4. Oferă-le alternative în realizarea unei sarcini şi lasă-i să o aleagă pe aceea care li se potriveşte.
    5. Lucraţi împreună şi împărţiţi-vă sarcinile pe măsura abilităţilor.
    6. Distraţi-vă în timp ce realizaţi ceva, astfel pentru copii va părea totul o formă de joacă.
    7. Încurajează copilul la fiecare pas, dar evită laudele. Un „mă bucur că ai reuşit” are o valoare mai mare decât un „bravo”, care pentru copil este doar o recompensă verbală, lipsită de empatia şi căldura primei formulări.
    8. Oferă-le ponturi sub forma „ai putea să încerci asta”, dar nu opri copilul să caute şi alte variante.
  2. Lasă copiii să îşi asume responsabilitatea pentru greşeli: dacă copilul varsă ceva, nu fă din asta mare caz, dar explică-i că trebuie să strângă şi eventual ajută-l să o facă.
  3. Lasă copiii să facă lucruri singuri, iar dacă ceva nu le-a ieşit perfect scoate în evidenţă partea de reuşită, nu cea de eşec.
  4. Lasă copiii să te ajute la treburile pe care le puteţi face împreună şi cere-le părerea apropo de ceea ce aveţi de făcut, iar dacă nu faceţi ca ei explicaţi-le de ce. Gândiţi-vă însă de două ori înainte de a vă decide: ceea ce poate părea în prima fază o idee proastă, poate fi doar una năstruşnică, dar realizabilă.
  5. Semnalează-le copiilor dificultatea unui lucru, atunci când e cazul. Astfel, ei nu vor fi descurajaţi dacă nu reuşesc din prima, dar nici nu vor trăi cu sentimentul că n-au realizat mare lucru dacă  reuşesc. Şi nu uitaţi: lucruri simple pentru noi, precum înnodarea unor şireturi, închiderea unui fermoar sau a unui rând de nasturi este un lucru dificil de realizat pentru copiii preşcolari.

Atitudinea corectă faţă de greşeli este una dintre cele mai preţioase învăţături pe care un părinte i le poate transmite copilului său. Greşelile sunt o etapă importantă în procesul de învăţare, dar cel mai important este  să valorizezi partea de reuşită dintr-o greşeală şi nu cea de eşec.

 

Referințe:

Jody Johnson Pawel, The parent’s Toolshop

Gail Reichlin, Caroline Winkler, Ghid de buzunar pentru părinţi

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan