dreamstime_s_13653779
dreamstime_s_13653779

Pediatrii recomandă introducerea alimentelor solide când micuţul tău are între 4 şi 6 luni. În mod obişnuit, părinţii încep cu orezul sau cerealele din ovăz, sub formă de praf introdus în biberonul cu lapte, ca să treacă apoi la piureuri din legume, iar ulterior la alimente cu o consistenţă din ce în ce mai tare. Cu toate acestea, există alimente care prezintă un risc de producere a alergiilor sau cu care copilul se poate îneca. Iată, pe scurt, câteva precauţii de care trebuie să ţinem cont.

  1. Ouăle

Oul este cel mai complet aliment, după lapte, şi nu trebuie să ne privăm copilul de valoarea lui nutriţională din cauza riscului de alergie pe care îl poate avea albuşul. Trebuie doar să evităm să folosim albuşul în alimentaţia copilului până în jurul vârstei de 1 an, când sistemul lui imunitar este dezvoltat în totalitate. Gălbenuşul de ou este, în schimb, un aliment de bază în dezvoltarea armonioasă a copilului, putând fi introdus încă de la 6 luni.

  1. Lactatele

Laptele de vacă nu ar trebui oferit copilului în locul laptelui matern, niciun aliment neputând atinge beneficiile oferite de acesta. În caz că nu se poate realiza alăptarea naturală (mama nu are lapte sau diverse boli ale acesteia interzic alăptarea), laptele special conceput pentru bebeluşi trebuie folosit în locul laptelui de vacă până la vârsta de 1 an a copilului. Aceasta deoarece laptele de vacă conţine prea multe grăsimi, nu are nutrienţii necesari şi poate cauza disconfort intestinal sau chiar diverse reacţii datorită intoleranţei la lactoză (Referinţă 1 http://www.aap.org/en-us/about-the-aap/aap-press-room/Pages/Many-Moms-Not-Following-Expert-Advice-on-When-to-Give-Solid-Foods-to-Babies.aspx).  De asemenea, trebuie atrasă atenţia şi asupra faptului că brânza, deşi poate fi oferită după 10 luni – 1 an, poate fi riscantă dacă este tăiată în bucăţi prea mari, deoarece copilul se poate îneca ( referinţă 2 http://www.babycenter.com/0_foods-that-can-be-unsafe-for-your-baby_9195.bc).

  1. Mierea

Mierea este un îndulcitor natural ce constituie o alegere sănătoasă pentru mulţi adulţi. Totuşi, ea prezintă un mic risc de producere a botulismului la copii sub 1 an datorită prezenţei sporilor (ce pot provoca această boală) în natură, pe flori polenizate de albine ( referinţa 3 http://diversificare.ro/alimente/2011/05/miere-de-albine-un-aliment-benefic-sau-periculos-pentru-copii/). De asemenea, mierea reprezintă un aliment cu un anumit risc alergen, deşi nu la fel de ridicat precum polenul.

  1. Nucile şi alunele

Alunele şi nucile sunt printre cele mai frecvente alimente ce pot produce alergii, de aceea nu se recomandă introducerea lor mai devreme de 1 an. Chiar şi atunci, trebuie mărunţite bine pentru ca micuţul să nu se înece cu ele. În plus, trebuie oferite pe rând, doar un singur aliment odată, pentru a ne putea da seama de reacţiile organismului copilului la fiecare aliment nou introdus. Riscul de reacţie alergică apare şi în cazul untului de arahide sau a prăjiturilor care conţin nuci sau au în compoziție unt de arahide (referinţă 4 http://www.askdrsears.com/topics/health-concerns/childhood-illnesses/allergy-proof-child-9-ways).

  1. Crustaceele şi fructele de mare

Deşi  fructele de mare erau recomandate după vârsta de trei ani, specialiştii au renunţat la acest sfat, deoarece studiile nu au putut demonstra că riscul ar fi mai mic decât dacă ar fi administrate încă de la un an. Aceste alimente trebuie oferite însă cu precauţie, pe de o parte pentru potenţialul alergen, pe de altă parte pentru că, nefiind bine gătite, pot produce infecţii intestinale grave, mai ales la copiii care prezintă deficienţe ale sistemului imunitar sau ale sistemului digestiv (referinţa 5  http://www.askdrsears.com/topics/health-concerns/childhood-illnesses/allergy-proof-child-9-ways).

RISC DE ÎNEC

Alimentele pot fi periculoase pentru micuţul tău de 1 an, din cauza riscului de a fi înghiţite greşit, el neavând încă o bună coordonare a tuturor mecanismelor mestecării şi înghiţirii. Cele mai periculoase sunt floricelele, nucile, alunele, strugurii, dar şi bucăţile prea mari din orice aliment solid precum covrigii, biscuiţii, brânza, carnea, etc. Supraveghează-ţi întotdeauna copilul în timpul mesei, fără a-l lăsa singur nicio secundă.

Referinţe:

  1. http://www.aap.org/en-us/about-the-aap/aap-press-room/Pages/Many-Moms-Not-Following-Expert-Advice-on-When-to-Give-Solid-Foods-to-Babies.aspx
  2. http://www.babycenter.com/0_foods-that-can-be-unsafe-for-your-baby_9195.bc
  3. http://diversificare.ro/alimente/2011/05/miere-de-albine-un-aliment-benefic-sau-periculos-pentru-copii/
  4. http://www.askdrsears.com/topics/health-concerns/childhood-illnesses/allergy-proof-child-9-ways

 

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan