dreamstime_s_34815545
dreamstime_s_34815545
Autor:
Domnica Petrovai, Mind Education Health mindeducation.ro

Agresivitatea verbală este un comportament învăţat. Copilul observă şi învaţă să relaţioneze cu ceilalţi în funcţie de modul în care cei apropiaţi şi cei din contextele lui de viaţă relaţionează cu el. Atunci când observăm o reacţie agresivă verbal din partea copilului să ne întrebăm ce vrea să ne comunice copilul, cum a învăţat el comportamentul şi care este limita sănătoasă pe care e important să i-o comunicăm. Şi, foarte important este să apreciem fiecare efort al copilului de a avea un comportament în acord cu valorile familiei noastre, cum ar fi generozitatea, grija sau respectul faţă de celălalt. Copilul are nevoie, în formarea caracterului, de aprecieri faţă de trăsături directe de caracter şi nu doar aprecieri punctuale, specifice de comportament „eşti un copil generos şi onest, apreciez mult asta la tine!”.

Indentificați cauza agresivității

Prima reacţie atunci când copilul are un comportament agresiv este să îl observăm şi să reflectăm ceea ce spune şi după aceea să îi reamintim regula familiei de comportament, fără pedepse, ameninţări sau reacţii de furie din partea noastră. Important este să NU reacţionăm la agresivitate cu agresivitate, să nu fim reactivi, critici şi agresivi în mesaj „eşti rău”, „cum ai putut spune asta, am avut încredere în tine!”. Să facem diferenţa între a fi ferm şi a formula limite şi a reacţiona agresiv. Pedepsele sau sancţiunile în aceste moment amplifică comportamentul negativ şi întăresc convingerea copilului că „sunt rău”, „nu merit afecţiunea sau aprecierea părintelui”. Copilul are nevoie să înveţe de la noi, părinţii, cum să îşi rezolve problema sau frustrarea altfel decât prin agresivitate. Sau să înveţe să îşi exprime nevoia de atenţie, apreciere sau afecţiune fără să atace, să fie agresiv. Să poată exprima direct nevoia „am nevoie să mă simt important, ascultat, înţeles, să îmi acorzi atenţie”. Discutaţi cu copilul ce s-a întâmplat în contextul lui imediat de viaţă, poate a fost într-o situaţie în care a fost respins, criticat sau ignorat, ceea ce l-a făcut să se simtă neadecvat, respins şi în consecinţă are reacţii şi el de agresivitate. Agresivitatea nu apare din senin, fără să existe o experienţă care să o declanşeze.  Ajutaţi copilul să conştietizeze ce i se întâmplă şi cum poate reacţiona diferit, gândi diferit în aceste situaţii. Şi cum să îşi exprime nemulţumirile sau disconfortul fără să fie agresiv cu ceilalţi „când mă simt nesigur sau sunt supărat am nevoie să stai cu mine, să mă ţii în braţe, aşa simt că îţi pasă de mine”. Când copilul este furios şi vorbeşte nepotrivit cu noi sau cu altcineva are nevoie să îi validăm emoţia, nu şi reacţia la furie care este neadecvată pentru că îl răneşte pe cel de lângă el ca să se apere „văd că eşti furios şi asta te face să fii critic, hai să vorbim după ce te linişteşti şi eşti pregătit să vorbim!”. Reacţia noastră nu poate fi una de furie, pentru că în acest mod copilul o să perceapă că ceea ce simte el nu este bine. Furia este o emoţie care ne arată că ceva sau cineva intervine în scopurile noastre. Ajutaţi copilul să îşi atingă scopurile fără agresivitate.

Fiți un exemplu de relaționare sănătoasă

Dacă eu ca şi părinte îmi exprim o nemulţumire sau disconfort cu agresivitate, criticându-mi partenerul sau ignorând ceea ce îmi transmite, adică fiind reactiv, copilul va învăţa implicit acest mod de „rezolvare” a nevoilor şi acest mod indirect de comunicare. Exprimarea directă, a nevoilor sau a disconfortului fără ca partenerul să fie reactiv, ci să mă asculte şi să-mi valideze emoţia îl învaţă şi pe copil să îşi gestioneze sănătos emoţiile. Emoţiile şi nevoile lui sunt valide. Are dreptul să simtă şi să aibă nevoi, nu este necesar să le ceară agresiv, cu forţa. Dacă eu ca şi părinte când sunt furios, ţip, trântesc, critic, atac verbal partenerul, acesta este, din păcate, modelul pe care i-l ofer. A fi critic sau agresiv înseamnă că vorbim despre celălalt folosind expresii „eşti egoist”, „eşti dezordonat”, „nu ai fost în stare să rezolvi problema”. A-mi exprima disconfortul sau nemulţumirea fără să vorbesc despre celălalt deschide comunicarea pentru că vorbesc despre nevoia şi limitele mele.            Copilul învaţă ceea ce trăieşte, ceea ce vede, nu ce îi spun eu să facă. Comportamentul meu este principala sursă de învăţare pentru copil.

Referințe:

Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brădişteanu, R., Pentru un copil sănătos emoţional şi social. V& I Integral, Bucureşti, 2012

Petrovai, D., Petrică, S., Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiţi la şcoală, Miniped, Bucureşti, 2013

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan