dreamstimesmall_22575601.jpg
dreamstimesmall_22575601.jpg

Mulți părinți încearcă să-și țină copiii cât pot de mult timp departe de computer, pe motiv că acesta, în timp, le-ar crea dependență. Dar tentația jocurilor este mult prea mare, astfel încât prichindeii să-i reziste. Adesea vedem preșcolari jucându-se de zor pe tabletă, smartphone, ceea ce este aproape similar cu joaca unui școlar sau adolescent în fața desktopului. Asta nu înseamnă totuși că toate jocurile sunt dăunătoare copiilor.

Mai devreme sau mai târziu și piciul tău va prinde gustul jocului pe telefon sau computer. Prin urmare, cel mai înțelept lucru este să te asiguri că pe device-urile cu pricina sunt jocuri instructive, menite să-l ajute să se concentreze mai bine, să-i dezvolte gândirea sau creativitatea. Poți să-i pui un joc de șah, de logică sau strategie și să-l înveți regulile, chiar să joci cu el, ca să prindă gustul. Dacă aceleași jocuri le puteți juca în viața reală, nu ezitați să-i arătați din când în când care e diferența între a juca în lumea virtuală și cea adevărată.

Puțină acțiune, dar fără violență

Jocurile de acțiune prind mai tare în rândul celor mici, poate și pentru că nu au de-a face numai cu automatisme. Se lasă surprinși de poveste și chiar o trăiesc. Dar pe lângă dezvoltarea dexterității, vitezei de reacție, a atenției sporite și a observării detaliilor, jocurile cu multă acțiune pot crea dependență. Dacă sunt asezonate cu bătăi, împușcături, războaie, îndeamnă la violență și agresivitate, atribute nedorite la orice vârstă a copilăriei. De aceea, în momentul în care copilul insistă că vrea să petreacă mai mult timp la calculator, ca să se joace, nu-i interzice acest lucru, dar alege-i jocul potrivit în funcție de vârstă și temperament. Dacă îi place acțiunea, alege un joc în care cel mic poate să configureze propria mașină, să opteze pentru traseul pe care o va conduce. Jocurile cu arme și împușcături îi pot trezi emoții negative, care cu timpul se transpun în viața de zi cu zi. Dacă e răbdător, migălos, alege un puzzle sau un joc de bricolaj. Jocurile de strategie sunt captivante și distractive, de aceea luați-le, dar pe cele care nu sunt violente. Jocurile de rol sunt provocatoare pentru prichindei, pentru că datorită lor pot deveni eroii acelui joc sau își pot alege ce personaj doresc și pe care îl pot controla după bunul plac. Pericolul care apare este acela de a-l capta cu totul pe  copil în joc, iar dacă se joacă prea mult și prea des, ar putea avea probleme în distingerea corectă dintre lumea virtuală și cea reală. În general, furat de orice joc, micuțul ar putea sta ore în șir cu telefonul sau tableta în mână sau la computer, de aceea stabilește foarte clar un timp de joc de comun acord. Chiar și când e adolescent și petrece mai mult timp singur, tentația de a juca în rețea cu prietenii la nesfârșit este puternică. Ar putea ușor sări peste mese, teme și alte activități specifice vârstei, de aceea nu-l scăpa din ochi! Statisticile sunt îngrijorătoare, aproximativ 90% dintre adolescenții din lumea întreagă joacă jocuri pe calculator, iar 15% dintre aceștia sunt dependenți de această activitate.

Ce-i prea mult strică…

Granița între consumul normal și exces este foarte fină, iar până la dependența de jocuri pe calculator mai e un pas. Prin urmare, părinții trebuie să urmărească obiceiurile copilului cu privire la modul de joacă. Dacă jocurile pe calculator nu sunt principalul său mod de a-și petrece timpul liber, se poate opri oricând din această îndeletnicire și oricum nu se joacă tot timpul, ci din când în când, părinții nu au de ce să-ți facă probleme. Dacă prichindelul se joacă regulat pe computer, ba chiar îi face deosebită plăcere să petreacă câteva ore relaxându-se astfel, dar rezistă și fără chiar câteva zile, se poate întrerupe din joc oricând și nu ratează nici altfel de joacă decât cea la calculator cu prietenii, stați liniștiți, are un comportament normal. Îngrijorări, pe bună dreptate întemeiate, ar trebui să apară aibă părinții atunci când copilul-jucător nu poate trăi fără să se joace. Nu mai are control asupra timpului, se neglijează total, stă nonstop în fața computerului și are reacții necontrolate, agresive chiar când cineva îl întrerupe din joacă. Dependența de jocurile pe calculator este o tulburare psihologică care se caracterizează printr-o nevoie irezistibilă și obsesională de a juca un astfel de joc. Afectează relațiile cu familia, cu prietenii, școala, având consecințe negative asupra dezvoltării psihice, psihologice, sociale ale copilului. De la plăcerea de a juca până la a trăi într-o lume a jocurilor în care copilul își poate dobândi autonomia, își poate alege condiția socială, fizică și mediul înconjurător e ceva distanță. Părinții însă pot contribui ca această distanță să nu se micșoreze, devenind un pericol, dimpotrivă joaca pe computer să rămână o simplă distracție, ca oricare alta.

Surse:

http://blog.sigur.info/studiu-dependenta-de-jocurile-pe-calculator-in-randul-preadolescentilor/

http://lady-journal.com/cum-lupti-cu-dependenta-copiilor-de-calculator/

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan