Suntem o familie urbană, cu unul sau mai mulți copii plini de energie, curiozitate, mereu în acțiune. Când toate activitățile posibile din casă s-au epuizat și vrem să le oferim și altceva, ce opțiuni educative și / sau distractive avem oare?

Lista scurtă poate include, desigur în funcție de vârstă, ca și de buget, următoarele: locurile de joacă special amenajate, plimbarea cu bicicleta sau joacă în parc, parcurile de distracții, spectacole de teatru, balet, operă, vizite la muzee, la Observatorul Astronomic sau la Grădina Botanică / Zoo, ateliere de creativitate sau diverse activități educative de grup, cinema, circ ș.a.

În aproape toate orașele mai mari, ca să nu mai vorbim de Capitală, există fel de fel de posibilități, pentru copiii de la vârsta ”mini”, până la adolescenți, și nu toate presupun neapărat bani, ci disponibilitate de timp, ceea ce uneori e mai greu, ce-i drept, pentru părinți…

Să le luăm pe rând:

De cum se încălzește vremea, mai ales la sfârșit de săptămână parcurile publice sunt luate cu asalt, deopotrivă de copii, ca și de adulți. Este o destinație gratuită care oferă garantat timp liber petrecut în mod sănătos și relaxant, distractiv. Locurile de joacă par împânzite de copii, aleile sunt pline de biciclete, trotinete sau role; ”juniorii” au la dispoziție tobogane, leagăne, nisipar sau câte un loc amenajat pentru cățărat, în timp ce cei mai mari se relaxează cu paletele de badminton sau cu un ping-pong, iar dacă există teren – cu baschet sau fotbal …

Sunt din ce în ce mai multe parcuri în care s-a investit în amenajarea locurilor de joacă și a spațiilor verzi, încât orice incursiune în familie e o plăcere, iar singurele cheltuieli ar putea fi pe o pungă de pop-corn, un fresh la pahar sau o vată de zahăr.

Cu totul altfel stau lucrurile când vine vorba despre parcurile de distracții sau aventură pentru copii: atracții care mai de care, unele cu mașinării pline de imaginație și dătătoare de adrenalină, altele cu trasee de tiroliană – de astă dată, desigur, contra cost. În aceeași gamă se înscriu și sălile de jocuri sau laser-tag, terenurile de paint-ball sau circuitele de mini – carting …

Dar ce facem când afară e frig și parcurile intră în vacanța de iarnă, iar în casă nu prea mai are farmec nimic? Avem opțiuni precum: spaţiile de joacă din mall-uri – copilul este supravegheat pentru câteva ore bune și se poate distra pe cinste, în timp ce mami se delectează la o cafenea sau la cumpărături -, ateliere creative, cu felurite activități – Arts&crafts, experimente științifice amuzante pentru cei mici, pictură etc.; de asemenea, mersul la teatru sau cinema, la operă sau balet pentru copii, la expoziții sau la muzee – sunt, de asemenea, opțiuni minunate de timp liber. Aici, un capitol special îl poate ocupa Observatorul Astronomic, pentru copiii atrași de științe – cu informare în prealabil, pentru că nu este accesibil oricând pentru observații -, precum și Grădina Zoologică sau Grădina Botanică, pentru micii pasionați de lumea animalelor, insectelor sau  a plantelor.

Atâta timp cât îmbinăm distracția cu educația, orice loc destinat copiilor este o alegere potrivită. Nu ne rămâne decât să ne facem timp și să ne hotărâm unde mergem!

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan