baby-443390
baby-443390
Autor:
Otilia Mantelers: expert în parenting

Când bebelușul vine pe lume, pentru noi, părinții începe o nouă viață în care iubim și învățăm să iubim ființa asta mică și delicată care ne privește cu ochii plini de încredere. Încrederea că va primi căldură, iubire, atenție atunci când ne arată că are nevoie de noi, uneori protecție de prea mulți stimuli, alteori posibilități de explorare. Și mulți părinți sunt aproape de bebeluși să răspundă nevoilor acestuia. Însă mulți părinți rămân paralizați atunci când bebelușul plânge și nu știu care e calea cea mai bună de a face față plânsului. Cum descifrăm plânsul copilului?

Plânsul care arată o nevoie fizică sau fiziologică

Cum altfel i-ar putea comunica un bebeluș părintelui său că scutecul nu e aranjat bine, că îi e foame sau somn, că s-a speriat de sirena unei ambulanțe, altfel decât prin plâns? Primul pas pe care părintele îl va face atunci este să îl ia în brațe, să se conecteze cu el și să treacă printr-o listă mentală de posibile nevoi fiziologice ale acestuia. Apropierea de bebeluș îi comunică acestuia că el este tare important pentru noi și că ne pasă ca lui să îi fie bine în lumea în care a venit.

Plânsul care pare că nu are niciun motiv

Nu întotdeauna putem repara ceva, așa încât bebelușului să îi fie bine și să nu mai plângă. Acestea sunt situațiile cele mai dificile pentru noi, părinții, când bebelușul plânge iar noi nu îl putem asigura confort. Ne ajută însă noi informații din domeniul neuroștiinței, care ne spun că bebelușul are emoții, trăiri și experiențe de viață la fel ca și adulții. Conform studiilor tomografice, încă de la vârsta de 5 luni de viață intrauterină, bebelușul simte și acumulează în memoria implicită amintiri emoționale, uneori triste, pe care după naștere le retrăiește și le povestește….plângând. Nașterea însăși este pentru majoritatea bebelușilor un moment dificil, prin simplul fapt că timp de nouă luni de zile el a trăit într-un mediu cald și sigur, unde i-a auzit permanent bătăile inimii mamei și s-a simțit în siguranță ascultând vocea tatălui. Venind pe lume, această siguranță pare că nu mai e permanentă: mama sau tata pot ieși în orice moment din cameră, ceea ce îl poate dezorienta pe bebeluș și îl poate face să plângă.

Ce simte părintele când bebelușul plânge fără motiv

De cele mai multe ori teama că nu e părinte bun. Că nu știe să îl înțeleagă și că nu știe să își facă copilul fericit. Alteori, părintele simte furie: „De ce nu se mai oprește o dată? Am făcut tot ce am putut!” Iar în momentele în care el a verificat toată lista mentală a nevoilor fiziologice ale bebelușului, descoperind că starea lui fizică e bună, părintele decide că bebelușul nu are niciun motiv să plângă și atunci el va căuta să facă ceva care să oprească acest plâns: fie se va plimba cu el prin casă, fie îi va da să sugă, chiar dacă acesta nu are nevoie de asta, fie îi va oferi suzeta sau biberonul. Însă, de cele mai multe ori, acest plâns aparent inutil, are niște cauze emoționale adânci. Iar singurul lucru pe care părintele i-l poate oferi copilului mic este ascultarea. Bebelușul ne spune cu toată ființa lui că, în acel moment, viața lui e grea. Noi nu știm de ce. Însă putem asculta acest tumult plin de tristețe, de teamă sau furie, pe care copilul are încrederea să ni-l arate. Îl luăm în brațe, îl privim în ochi și îi spunem cald: „Da, văd ca acum e greu. Te ascult. Nu plec atunci când îți e greu. Nu mă sperie ce simți”. Încrederea lui în sine va crește datorită acceptării și ascultării pe care noi i-o oferim în acele momente.

Mulți bebeluși pot plânge 5-10 minute și apoi cască de cîteva ori, după care adorm. Sau pot plânge 10-45 de minute sau chiar mai mult timp, în funcție de experiențele prin care au trecut în viața lor și a celor prin care au trecut de-a lungul unei zile. De cele mai multe ori, după ce trag un plâns eliberator, bebelușii se trezesc mai calmi și mai relaxați, cu mai multă poftă de explorare și mai conectați la părinți și la ei înșiși. De aceea, eu încurajez ca atunci când bebelușul plânge și nu are nevoie ca noi să reparăm ceva, să ascultăm cu multă căldură și răbdare.

Și părintele are nevoie de ascultare

Nu este ușor pentru noi să ascultăm plânsul unui bebeluș. Felul urgent în care ne ridicăm în picioare și suntem capabili să mutăm munții din loc pentru a opri copilul din plâns arată că și noi, la rândul nostru, avem multă durere adunată din copilărie în situațiile când aveam nevoie să arătăm că ne e greu și nu era nimeni care să ne asculte plânsul. Simplul fapt că noi nu am fost ascultați și nu ni s-a permis să consumăm unul din cele mai naturale și sacre acte ale ființei noastre, plânsul, ne face ca și noi să nu putem să oferim ascultarea plânsului. De aceea, ne ajută să povestim cu cineva despre cum a fost pentru noi când eram mici și nu eram înțeleși. Ne vindecă ascultarea.

Și, în final, ne ajută să ne amintim că plânsul nu este cauza durerii copilului, ci o modalitate puternică de a o elibera și vindeca. Dacă ne amintim acest lucru, ne va fi mai ușor să ne ascultăm bebelușii atunci când plâng.

 

Surse:

Wipfler, Patty – Listening to Children booklets set, http://shop.handinhandparenting.org/collections/booklets/products/listening-to-children-booklet-set

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan