Petreceri-copii-in-aer-liber
Petreceri-copii-in-aer-liber

Pentru fiecare părinte este foarte reconfortant atunci când vede cum copilul interacţionează cu ceilalţi şi cum se integrează în grupul de copii. Atunci când copilul face acest lucru spunem că este sociabil. Atunci când nu reuşeşte să facă acest lucru spunem că este fie timid (vezi articolul pe timiditate), fie egoist, rău, obraznic. Abilităţile sociale sunt cele care oferă copilului tău şansa interacţiunilor de calitate cu ceilalţi şi îi permit integrarea în grupul de copii. De aceea, primul pas pe care noi părinţii trebuie să îl facem atunci când estimăm cât de sociabil este copilul nostru este să interpretăm corect comportamentele copilului care apar în interacţiunile lui zilnice:

Dacă vedem un copil care împarte jucăriile cu ceilalţi nu este doar un copil generos, şi a-l nostru nu este, ci acel copil a învăţat să facă acest lucru, adică a învăţat abilitatea socială de a împărţi.

Dacă copilul nostru strică jocul altor copii, nu este un copil rău, ci în realitate, îi lipseşte abilitatea socială de a cere să se joace împreună cu ceilalţi.

Cât de sociabil este copilul reprezintă un set de abilităţi sau comportamente sociale care se învaţă. Dacă acestea nu sunt învăţate, copilul va răspunde la nevoile sale personale (de a avea o jucărie, de a fi băgat în seamă, de a se simţi protejat etc.) prin alte comportamente, care pot fi nepotrivite din punct de vedere social: împinge pe celălalt, smulge jucăria, pârăşte. Învăţarea abilităţilor sau comportamentelor sociale se face prin modelare, repetare şi feedback pozitiv constant.

În desfăşurarea acestui proces de învăţare intervine şi o parte înnăscută reprezentată de tipul de temperament al copilului. Dacă copilul are un temperament caracterizat prin reacţii emoţionale mai intense la stimuli şi care durează mai mult, atunci copilul va avea nevoie de mai mult sprijin pentru a învăţa abilităţile sociale: mai multă expunere la situaţii sociale, mai multe feedbackuri pozitive pentru a obţine acelaşi rezultat ca un copil care are un temperament mai puţin reactiv.

Care sunt abilităţile sociale pe care copiii noştri trebuie să le înveţe de la noi?

1. Abilităţile sociale legate deiniţierea şi menţinerea unei relaţii:

Invită alţi copii să se joace împreună: „Vrei să ne jucăm împreună?”

Aşteptă rândul: aşteaptă să îi vină rândul pentru a se juca cu o jucărie;

Stabileşte contactului vizual: priveşte în ochi când are o conversaţie;

Împarte obiecte comune: oferă o jucărie atunci când i se cere, oferă o jucărie pentru a obţine jucăria unui alt copil;

Se integrează într-un joc în desfăşurare: „Pot să mă joc cu voi ?” „Aş vrea să mă joc cu voi.” „Şi eu am o maşinuţă, pot să mă joc şi eu cu voi?”;

Cere atunci când solicită un obiect care nu-i aparţine: „Îmi dai te rog cartea ta?”

Exprimă afecţiunea faţă de ceilalţi: oferă un pupic, o îmbrăţişare.

Ia iniţiativa şi deschide o conversaţie: „Pe mine mă cheamă George, pe tine cum te cheamă?”, foloseşte numele persoanei atunci când i se adresează, atrage atenţia asupra sa „Hai să îţi arat camera mea”, „Uite ce păpuşă am”;

Oferiră complimente atât adulţilor cât şi copiilor: „Eşti o fetiţă drăguţă.”

2. Abilităţile sociale legate integrarea în grup:

Înţelege şi respectă regulile asociate unui context social: nu ia lucrurile nepermise, pentru că ştie că nu este voie.

Cooperează cu ceilalţi în rezolvarea unor sarcini comune sau în desfăşurarea unui joc: merge şi aruncă la gunoi coaja de portocală, strânge jucăriile împreună cu mama.

Rezolvă problemele sociale: alege se joacă mai întâi cu păpuşile şi nu prinsa, decât să plece şi să nu se mai joace deloc – foloseşte compromisul şi nu evitarea socială;

Ce să faci pentru a-l ajuta pe copil să înveţe abilităţile sociale:

Să faci tu comportamentele sociale pe care copilul tău urmează să le înveţe (să foloseşti expresii de politeţe, nume proprii, să exprimi grija sau afecţiunea, să aştepţi).

Reacţia ta la comportamentele nepotrivite ale copilui trebuie să aibă ca obiectiv facilitarea învăţării abilităţilor sociale care lipsesc şi nu ventilarea propriilor emoţii (evervare, furie). Te poţi înfuria bineînţeles, însă reacţia ta trebuie să vizeze dezvoltarea abilităţii lipsă: observă emoţia copilului din spatele comportamentului problematic şi tradu-o în cuvinte („Observ că te simţi furios/nerăbdător/supărat” etc.), facilitează exprimarea emoţională a copilului („Ce s-a întâmplat?”), reaminteşte-i copilului regula („Acum trebuie să aşteptăm ca el să termine”) sau arată-i copilului cum poate face pentru a primi ceea ce are nevoie („Uite mergi la el şi spune-le aşa: Mi-ar plăcea mult să mă joc şi eu cu voi”).

Ce să nu faci:

Să nu ţii teorie sau morală: „nu este frumos să faci asta”, „fii cuminte” – copiii nu învaţă din ceea ce noi spunem deoarece, de cele mai multe ori, ei pur şi simplu nu ştiu, nu au nici o reprezentare mentală asupra a ceea ce ar trebui să facă de fapt pentru că este „frumos”.

Să nu te comporţi diferi de ceea ce zici: discordanţa îngreunează procesul de învăţare deoarece copilul devine confuz. În plus, copiii fac ceea ce tu faci şi aproape deloc ceea ce tu zici.

Să nu reacţionezi conform propriilor emoţii – când copilul are un comportament nepotrivit social tendinţa noatră de a ne înfuria sau de a pedepsi conduce la menţinerea comportamentelor problematice, deoarece nu îl învaţă pe copil o alternativă adecvată de comportament care să înlocuiască comportamentul problematic prezent.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan