Autor:
Domnica Petrovai, Mind Education Health mindeducation.ro

Rutinele în familie răspund nevoii noastre emoţionale de securitate şi stabilitate în relaţii. Când ne îmbrăţişăm de bun venit, când povestim ce ni s-a întâmplat în timpul zileim seara înainte de culcare, când luăm masa împreună, citim împreună, mergem la înot sau gătim împreună, ne plimbăm şi dansăm împreună, atunci copilul se simte în siguranţă pentru că relaţia este una predictibilă pentru el. Prin experienţe comune pe care le trăim, ne apropiem emoţional unul de celălalt şi relaţia este înţeleasă şi simţită ca un spaţiu al siguranţei şi stării de bine. Rutina de seară, rutina de masă, îngrijirea casei şi a lucrurilor personale, cărţi, jucării, toate ajută copilul în dezvoltarea auto-controlului.

La început este posibil ca rutina să fie învăţată şi cu exersarea toleranţei la disconfort, nu întotdeauna ne face plăcere să facem ceea ce avem nevoie, cum este spălatul pe dinţi, strânsul jucăriilor sau să mergem la somn, deşi ne-am fi dorit să ne mai jucăm. Toleranţa disconfortului şi amânarea recompensei imediate fac parte din procesul de dezvoltare a autocontrolului copilului. Este o abilitate necesară şi copilul are nevoie de blândeţe şi sprijin din partea noastră să-l ajutăm în exersarea ei.

Importante în familie sunt atât rutinele comune tuturor membrilor familiei, mergem într-o plimbare cu bicicleta sau pe munte cu toţii, luăm prânzul împreună, ne uităm la un film, cât şi obişnuinţa de a avea rutine ale fiecărei relaţii în parte. Tatăl merge la înot cu fiul lui în fiecare vineri după amiază, mama merge cu fiica ei în parc cu bicicleta sau citesc împreună în fiecare sâmbătă. Momentele pot fi diferite, însă importantă este grija faţă de relaţie, să existe experienţa comună, plăcută pentru amândoi, atât pentru copil, cât şi pentru părinte şi ea să fie predictibilă şi atât de des cât este posibil. Este un bun moment de cunoaştere, apropiere şi împărtăşire, cât şi de învăţare pentru copil şi părinte. Părintele se dezvoltă odată cu copilul lui trăind aceste experienţe. La fel de importante atât pentru copil cât şi pentru părinţi sunt rutinele părinţilor, ale cuplului, momentele lor zilnice de apropiere, afecţiune şi bucurie. Pasiunile lor comune, experienţele lor plăcute care dau copilului sentimentul de siguranţă. Pentru a nu face rigid programul familiei, copilul are nevoie de o echilibrare armonioasă a experienţelor predictibile, de rutine, care îi dau structura, cu experienţele spontane, de creativitate şi incertitudine. Toleranţa la incertitudine este esenţială pentru a reduce semnificarea noului, incertului ca fiind o experienţă ameninţătoare, periculoasă. Copilul să trăiască schimbarea cu încântare, uimire, să fie deschis către nou şi necunoscut. Pentru asta, el are însă nevoie de structură şi predictibilitate şi suficiente experienţe noi, de explorare.

Un exemplu de rutină a familiei este de a avea zile speciale de dragoste pentru fiecare membru al familiei. Asta înseamnă ca avem obişnuinţa de a avea o zi dedicată unui membru al familiei în care ceilalţi vor petrece cu el acele experienţe alese de el. De exemplu, dacă unui copil îi place înotul sau mersul în parc cu bicicleta atunci mergem cu toţii şi facem ce-i place copilului. Astfel atât copiii, cât şi adulţii învaţă nevoile celorlalţi, ce le face plăcere, ce-i bucură, dar şi atenţia şi empatia faţă de celălalt. Chiar dacă înotul nu este sportul meu preferat, pentru relaţia cu fiica sau fiul meu, merg la înot şi mă bucur de timpul petrecut împreună. Dacă ştim că tatălui îi plac plimbările la munte, mergem cu toţii la munte. Este lecţia reciprocităţtii şi responsabilităţii în relaţie, ceea ce învaţă copilul.

Când vorbim de rutine, este relevant să facem distincţia dintre nevoi şi dorinţe, ce vrem, ce ne face plăcere. Nevoile au legătură şi cu responsabilităţile în familie, de exemplu, nevoia de îngrijire a casei sau a grădinii pe care o împărţim cu toţii, cu responsabilităţi diferite în funcţie de vârstă, evident. Este tot o grijă pentru relaţie, pentru familie, de a avea o casă curată. Ceea ce vreau, este ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă încântă, cum ar fi un film sau un nou joc. Copiii au nevoie să învete echilibrul între cele două nevoi: responsabilităţi şi dorinţe, ceea ce vrem. Nu obţinem întotdeauna ceea ce vrem imediat când ne dorim acest lucru. Prioritare sunt nevoile, mai ales cele emoţionale în relaţia cu părintele. Când oferim  prea multe cadouri materiale copilului, i se distrage atenţia de la nevoile lui emoţionale, de afecţiune, grijă, atenţie, joacă, apreciere şi recunoştinţă pentru ceea ce trăieşte alături de părinte.

Referinţe:

Siegel, D., Bryson, T., (2014). Creierul copilului tău. Douăsprezece strategii revoluţionare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău. Editura For You.

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan