Autor:
Otilia Mantelers: expert în parenting

Majoritatea mamelor își doresc să își alăpteze bebelușul, fiindcă laptele matern este hrana care îi dă copilașului putere și dragoste. Mămicile care alăptează simt că dăruiesc cea mai profundă formă de iubire când îi oferă sânul bebelușului, simt cum au puterea să construiască nu doar o bază solidă pentru sănătatea lui, ci și o bază pe care se formează relația de atașament dintre ei doi. Atașament care este vital pentru psihicul și fericirea bebelușului.

Specialiștii în alăptare susțin că aproape toate femeile sunt apte din punct de vedere fizic pentru a-și hrăni bebelușul cu laptele matern. Cu toate acestea, în România doar 12 % din mămici alăptează, conform ultimului studiu efectuat în 2011. Motivul cel mai des invocat este acela că mama nu are lapte suficient. Motiv care, conform specialiștilor în lactație, nu este real. Care este însă motivul profund pentru care mama alege fie să nu alăpteze deloc, fie să se oprească repede? Despre acesta vreau să povestesc în acest articol.

Mămicile care nu alăptează au, de cele mai multe ori, o teamă adâncă. Teama de suprafață este aceea că laptele lor nu e suficient și bun, sau că nu se pricep, teamă care se traduce în: eu nu sunt o mamă suficient de bună pentru copilul meu. Această frică paralizantă are rădăcini în copilărie. Fie atunci când era fetiță, mama avea un sentiment că nu e valoroasă, în principal datorită mesajelor primite de la persoanele de atașament. Fie la naștere, ea însăși nu a avut parte de o primire bucuroasă din partea familiei. Cercetările în neuroștiință arată că atunci când se naște copilul, ambii părinți își retrăiesc subconștient propria copilărie. Spre exemplu, atunci când bebelușul se naște, atât mama, cât și tata retrăiesc amintirile emoționale stocate în memoria implicită din perioada în care s-au născut ei înșiși. Când copilul are 1 an, 2, 3 ani, părinții retrăiesc propria lor perioadă de 1, 2, respectiv 3 ani. Șamd. Așadar, dacă mama bebelușului nu s-a simțit binevenită în sânul familiei (spre exemplu, părinții nu au dorit sarcina, sau propria mamă avea depresie post-natală, ceea ce o împiedică să se bucure de fetița nou-născută), atunci acea suferință din perioada copilăriei sale timpurii o poate împiedica să alăpteze.

De aceea, eu îmi doresc în acest articol să oprim discriminarea mămicilor care nu alăptează de către cele care alăptează. Sunt extrem de importante campaniile de informare a mămicilor gravide, pentru că ele contribuie esențial la creșterea procentului femeilor care alăptează, ceea ce contribuie la o viață emoțională mai bună a bebelușilor. Însă este important pentru stima de sine a mamelor, pentru binele tuturor copiilor, să oprim stigmatizarea mamelor care nu alăptează. Realitatea arată că și acele mămici își construiesc relații calde și autentice cu copiii lor, precum și că bebelușii nealăptați pot fi la fel de sănătoși ca și cei alăptați. E important de avut în vedere că toate suntem mame, tuturor ne este greu în acest rol, fiindcă știm că meseria de părinte este cea mai grea, pentru că e 100% emoțională. La fel cum mamele care nu alăptează au ales acest drum datorită unor temeri mai vechi, la fel este posibil ca unei mame care alăptează să îi fie teamă să își lase copilul să exploreze mediul în care trăiește, tot datorită unei frici din copilărie cauzate probabil de reacțiile persoanelor de atașament ale ei care nu îi dădeau voie să se urce pe scaun, sau să sară în bălțile cu apă de ploaie, sau să se joace de-a gătitul. În concluzie, frici diferite ne fac pe noi, părinții, să avem reacții diferite legate de viața copiilor noștri.

 

Bibliografie:

Siegel, D., Hatrzel, M., Parentaj sensibil și intelligent – Să ne înțelegem mai adânc pe noi înșine ca să putem crește copii fericiți, Editura Herald, 2014

Sears, William, The Breastfeeding Book: Everything You Need to Know About Nursing Your Child from Birth Through Weaning, 2008

Pentru mai multe informații, vizitați Mylan.ro

Mylan